Modificări importante ale promoțiilor pentru dezvoltarea afacerii. Actualizarea termenilor și condițiilor

O modalitate prin care ne dorim să ne continuăm cu succes călătoria spre A70 este ca pe parcursul ei să atragem și să fidelizăm noi Întreprinzători, mai ales pe cei care se alătură Afacerii Amway ca parteneri ai dumneavoastră și care muncesc pentru a construi afaceri puternice, echilibrate, profitabile. Pentru a face acest lucru, am decis să introducem câteva modificări ale promoțiilor pentru dezvoltarea afacerii.

Atunci când am analizat operațiunile din regiunea noastră, pentru a ne asigura că am ales o strategie eficientă, am descoperit că promoțiile de vânzări oferă beneficii pe termen scurt Întreprinzătorilor noștri, însă nu au un impact real asupra creșterii afacerii în general. Astfel, aceste promoții, deși au contribuit la facilitarea înscrierii de noi parteneri, au avut ca efect pe de altă parte încurajarea înscrierii unor parteneri care nu erau cu adevărat interesați să construiască propria afacere Amway. 

Noile mecanisme ale promoțiilor pentru dezvoltarea afacerii, care vor fi introduse odată cu noul an, sunt gândite ca să vă ajute să construiți afaceri Amway echilibrate și profitabile. Ele recompensează noii Întreprinzători care construiesc afaceri și vă ajută să puneți accent pe modul în care produsele îmbunătățesc viața clienților, nu pe oferte punctuale sau pe reducerile de prețuri. De asemenea, vom elimina mecanismele care oferă beneficii numai Întreprinzătorilor care urmăresc doar reducerile de preț.

Începând de anul viitor, ne vom concentra energia și vom investi în strategii mult mai bine puse la punct pentru promoțiile noastre, cu scopul de a încuraja și recompensa clienții loiali (și pe cei înregistrați, lucru care va fi posibil odată cu introducerea CommerceNEXT pe piețele locale). 

Promoții pentru dezvoltarea afacerii: Ce se schimbă  
Pentru a maximiza impactul și eficiența promoțiilor noastre de vânzări, vom aplica următoarele modificări: 
 

  • Începând cu 1 Ianuarie 2021, promoția Înregistrare gratuită /Set de start oferit gratuit se va încheia. Odată cu noul an, noii Întreprinzători vor achiziționa Setul de Start (108.18 lei) la preț întreg pentru a finaliza înregistrarea. 

 

  • Începând cu 1 Februarie 2021: Programul actual de Cupoane discount va continua după cum urmează:


Cupoanele discount vor fi generate doar Întreprinzătorilor nou-înscriși, până la finalul lunii august 2021, pentru următoarele piețe: Italia, Germania, Austria, Elveția, Franța, Belgia, Danemarca, Finlanda, Olanda, Norvegia, Suedia, Portugalia și Spania. Întreprinzătorii care se vor alătura afacerii Amway în aceste țări se vor bucura de beneficii suplimentare pentru clienții lor înregistrați, transport gratuit al comenzilor pentru clienții înregistrați, programe de loialitate pentru clienți și de toate stimulentele Core Plus+. 

Pentru întreprinzătorii din Marea Britanie, Irlanda, Europa de Est, Grecia și Africa de Sud, care încă nu au implementat CommerceNEXT, nu vor exista beneficiile menționate mai sus în primul trimestru al anului 2021. Toți Întreprinzătorii care activează pe aceste piețe vor continua să beneficieze de Cupoane discount, a căror valoare va fi însă redusă cu 50%. Cupoanele discount cu valoare redusă vor fi disponibile pe piețele respective începând cu 1 februarie 2021 și până la finalul lunii august 2021. Cupoanele neutilizate în luna ianuarie nu vor fi reportate. Valoarea unui cupon este de 27 lei.

  • Începând cu 1 Februarie 2021: nu va mai fi disponibil nici discountul de 20% oferit pentru prima comandă de peste 200 VP. În schimb, noii Întreprinzători vor fi eligibili pentru un discount de 10% pentru prima lor comandă care va trebui însă să totalizeze între 100 și 200 PPV până la finalul lunii decembrie 2021, iar noii Întreprinzători care plasează prima comandă peste 200 VP vor primi o reducere de maxim 10% din 200 VP (141,78 lei, fara TVA). ( În Turcia se va mai aplica discountul de 10% până la finalul lunii august 2021). 


Aceste schimbări au fost concepute luând în considerare cele mai bunele practici identificate atât în compania noastră cât și în companiile  concurente, precum și tendințele pieței și alți factori de interes. Economiile generate de aceste schimbări vor fi reinvestite în stimulente pentru Întreprinzători și în promoții mult mai axate pe clienți și pe interesele lor. 

Promoții pentru dezvoltarea afacerii: important! 
 

Având în vedere aceste modificări, punctăm și următoarele pentru Întreprinzătorii din Italia, Germania, Austria, Franta, Elveția, Scandinavia, Olanda, Belgia și Peninsula Iberică:

  • eventualele cupoane active trebuie utilizate până pe 28 ianuarie 2021. După această dată, ele vor expira.
  • cupoanele discount vor fi disponibile doar pentru noii Întreprinzători pentru o perioadă de 12 luni de la înscriere, perioada care se aplică și pentru Întreprinzătorii care s-au înregistrat în și după luna februarie 2020.


Termenii și condițiile disponibile pe pagina www.Amway.ro ce vor fi actualizați pentru Înregistrarea Întreprinzătorilor 

În piețele din Europa de Vest, noi termeni și condiții vor intra în vigoare odată cu lansarea/relansarea CommerceNEXT în primul trimestru al anului 2021.

În ceea ce privește piețele din Europa de Est și Turcia, varianta actualizată a Termenilor și Condițiilor va intra în vigoare odată cu lansarea CommerceNEXT, programată în acest moment pentru finalul trimestrului 3 din 2021. Noua variantă va fi disponibilă înainte de lansarea CommerceNEXT pe piața locală, pentru ca dumneavoastră să aveți timp suficient să o consultați înainte de a intra efectiv în vigoare. 

Ne așteptăm ca lansarea CommerceNEXT în Marea Britanie și în Irlanda să aibă loc în trimestrul 4 al anului 2021. În cazul în care Termenii și Condițiile vor trebui actualizate pentru aceste piețe, ele vor fi disponibile în avans, pentru ca dumneavoastră să aveți timp suficient să le consultați. Dacă aveți întrebări, nu ezitați să ne contactați!